Genesis Property, unul dintre cei mai importanți proprietari de clădiri de birouri din România, a obținut certificarea BREEAM International In-Use la cel mai înalt nivel, Outstanding, pentru clădirea F din campusul inovator de business YUNITY Park, ocupată de companii de renume precum HP Enterprise, HP Inc., Garanti BBVA, DCX Technology, Luxoft și Yokogawa.
Certificarea reflectă angajamentul ferm al Genesis Property pentru sustenabilitate și reprezintă un pas deosebit de important către îndeplinirea obiectivului ambițios de a reduce la zero emisiile nete de carbon aferente operațiunilor grupului până în 2040, cu 10 ani mai devreme decât obiectivele europene asumate prin Green Deal, într-un ritm validat științific de inițiativa Science Based Targets (SBTi).